Ajunul Crăciunului scoate la suprafață doruri care, în restul anului, sunt ținute sub control. Ziua mai merge cum mai merge, cu treburi, cu televizorul pornit, cu vecini care trec. Dar seara… seara e grea. Mai ales pentru cei rămași singuri.
În multe case din România, Ajunul nu mai este despre masă plină sau colinde, ci despre telefoane care nu sună. Despre oameni care privesc ecranul, sperând să apară un nume. Despre părinți care nu cer mult. Doar o voce.
Aceasta este povestea unui tată simplu, rămas acasă, și a fiicei lui plecate în Italia. Nu este o poveste ieșită din comun. Tocmai de aceea doare atât de tare.
Plecarea care trebuia să fie „pentru puțin timp”
Când fiica a plecat, tatăl a spus că e bine. Că așa e viața. Că e tânără și trebuie să-și facă un drum. Nu a plâns atunci. Sau, dacă a făcut-o, a făcut-o singur, pe ascuns.
– Te duci, muncești puțin, strângi ceva și te întorci, i-a spus.
Anii au trecut. Puținul s-a făcut mult. Întoarcerea s-a amânat. Viața s-a așezat în altă parte.
Tatăl a rămas în aceeași casă. Cu aceleași scaune. Cu aceleași fotografii.
Crăciunurile fără ea
Primul Crăciun fără fiică a fost greu. Al doilea, și mai greu. Apoi a învățat să nu mai spună nimic.
Nu se plângea. Nu reproșa. Spunea doar:
– E bine că e bine.
Dar Ajunul îl trăda de fiecare dată.
Punea masa ca pentru doi.
Aprindea lumina de la intrare.
Ținea telefonul aproape.
Și aștepta.
Mesajul pe care l-a scris cu greu
Anul acesta, în Ajun, a stat mult cu telefonul în mână. A scris. A șters. A rescris. Nu știa cum să spună fără să pară că cere prea mult.
În cele din urmă, a trimis un mesaj scurt. Atât a putut:
„Tată, sunt bine. Să nu-ți faci griji.
Măcar de Crăciun, sună-mă…”
Atât.
Fără reproșuri.
Fără lacrimi în cuvinte.
Fără „mi-e greu”.
Doar o rugăminte simplă.
Ce nu a spus în mesaj
Nu a spus că:
- casa e prea mare fără ea
- masa nu mai are gust
- colindele îl fac să se ridice și să se plimbe prin curte
Nu a spus că uneori vorbește singur.
Nu a spus că a păstrat camera ei la fel.
Nu a spus că îi este dor în fiecare zi, dar mai ales acum.
Pentru că tații, de multe ori, nu spun. Ei speră.
De ce Crăciunul doare mai tare
În restul anului, dorul se împarte. Mai e câte un drum, câte un vecin, câte o treabă. Dar de Crăciun, totul se adună într-un singur punct.
Crăciunul este despre:
- familie
- voci cunoscute
- „suntem toți aici”
Când lipsește cineva, golul nu mai poate fi ignorat.
Ce înseamnă, pentru un tată, un simplu telefon
Nu cadouri.
Nu promisiuni.
Nu explicații.
Un telefon de câteva minute înseamnă:
- „Nu te-am uitat”
- „Contezi”
- „Ești încă tatăl meu”
Pentru el, acel apel nu este un gest. Este Crăciunul.
De ce nu sună unii copii, chiar dacă iubesc
Nu întotdeauna lipsa telefonului înseamnă lipsă de iubire.
Uneori:
- viața e prea plină
- diferența de fus orar încurcă
- graba fură atenția
Dar dorul nu ține cont de motive. El doar există, de ambele părți.
Ce nu spun părinții, dar simt
Părinții nu vor să fie o povară. Nu vor să deranjeze. Nu vor să pară slabi.
De aceea spun:
– E bine, mamă.
– Nu-mi trebuie nimic.
– Lasă, că ne auzim altădată.
Dar Ajunul îi face sinceri. Măcar o dată pe an.
Un mesaj care ar putea schimba o seară
Poate fi:
- un telefon
- un mesaj vocal
- o fotografie
- un „Te sun mai târziu, tată”
Nu durează mult. Dar rămâne.
Pentru cineva, acel gest este dovada că nu a fost lăsat în urmă.
Greșeala pe care o facem fără să ne dăm seama
Credem că va fi timp.
Că sunăm mâine.
Că Ajunul trece și fără noi.
Dar pentru cei rămași acasă, Ajunul este acum. Doar acum.
Mesajul acestui tată nu este despre Italia. Nici despre distanță. Este despre legătura care nu se rupe, chiar dacă viețile se împrăștie.
„Măcar de Crăciun, sună-mă…” nu este o cerere mare. Este o rugăminte mică, spusă cu toată inima.
Dacă citești aceste rânduri și cineva te așteaptă, undeva, cu telefonul în mână… sună.
Poate că pentru tine e un gest banal.
Pentru el, e Crăciunul întreg.
