Fitoterapeutul Constantin Milică ne spunea într-un articol că petalele sânzienelor, patru la număr, se dispun în formă de cruce, semn că au fost binecuvântate de Dumnezeu.
În rândul poporului, aceste flori mai sunt denumite și „Floarea Sfântului Ioan” și sunt culese în preajma sărbătorii „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul” din 24 iunie sau „drăgaica”.
Există două specii de sânziene: sânzienele galbene (Galium verum) și sânzienele albe (Galium mollugo). Se culeg doar vârfurile înflorite în perioada cuprinsă între iunie și septembrie. Acestea sunt apoi uscate în straturi subțiri, în spații bine aerisite și umbroase, și se păstrează în pungi de hârtie pentru a fi folosite pe parcursul întregului an.
Sânzienele albe au proprietăți diuretice, antireumatice și antispastice. Ele sunt benefice în afecțiuni ale circulației sângelui, reumatism, gută, poliartroză, icter și pleurezie.
Sânzienele galbene au o gamă mai largă de proprietăți terapeutice, datorită conținutului lor de compuși antioxidanți, acizi organici, săruri minerale și enzime.
Beneficii:
- Curăță sângele de toxine, în special la nivelul ficatului și rinichilor.
- Stimulează transpirația.
- Opresc hemoragiile.
- Reduc inflamațiile.
- Accelerează vindecarea rănilor, atât externe, cât și interne.
- Calmează sistemul nervos.
- Ajută în afecțiunile neurovegetative.
- Stimulează apetitul.
Sânzienele galbene sunt utilizate în medicina tradițională pentru tratarea unui număr mare de afecțiuni, cuprinzând următoarele domenii. Sânzienele galbene sunt folosite în medicina tradițională pentru tratarea numeroaselor afecțiuni, printre care se numără:
- Diaree, enterită, enterocolită
- Catar gastro-intestinal
- Icter, ficat intoxicat
- Pietre la bilă și rinichi
- Edeme renale
- Colibaciloză renală
- Cistită, nefrită cronică, pielonefrită
- Cancer la rinichi
- Cancer genital
- Simptome de menopauză
- Nevroză, isterie, epilepsie
- Vertij, insomnie
- Oboseală, epuizare
- Tumori ganglionare
- Noduli la tiroidă
- Afecțiuni tiroidiene și ale coardelor vocale
- Cancer la limbă sau laringe
- Dureri reumatice, dureri articulare
- Obezitate
- Anemie
Ceaiul de Sânziană sau Drăgaică este utilizat de mult timp, fiind recunoscut pentru multiplele sale beneficii. Sânzienele sunt două specii de flori – albe (Gallium mollugo) și galben-aurii (Galium verum) – dispuse în ciorchini mici, cu un miros dulce-îmbătător. Prin urmare, ceaiul de Sânziană este la fel de aromat și minunat.
Sânzienele sau Drăgaica sunt considerate plante medicinale uimitoare. Preparatele principale folosite în scopuri terapeutice sunt tinctura, ceai de sânziene și maceratul la rece.
Când se culeg florile de sânziene pentru ceai
În flora spontană, florile de sânziene ocupă suprafețe mari în Europa și Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Planta crește pe coaste însorite, pe pajiști aride, în fânețe, poieni, lanuri de grâu, la margini de pădure, de drumuri și căi ferate.
În scopuri terapeutice, se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subțiri. Tradiția populară acceptă recoltarea florilor de sânziene după 24 iunie, când se celebrează Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar și sărbătoarea populară Sânziene sau Drăgaica.
Sânziene – Proprietăți terapeutice
Sânzienele albesunt cunoscute prin multiple proprietăți terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice și afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecțiuni precum: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze și reumatisme cronice. Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu foarte multe proprietăți vindecătoare, datorită conținutului chimic mult mai divers, de la glicozide (luteolină, asperulină, quercetină), coloranți galbeni și roșii, taninuri, acizi organici, flavonoide, acidul citric, saponinele, glucidele, uleiul volatil, enzime de închegare a laptelui și săruri minerale.
Cum se face ceai de sânziene
Ceai de sânziene se prepară dintr-o lingură cu flori adăugată la 250 ml de apa clocotită. Infuzia se menține timp de 15 minute la temperatura camerei apoi se strecoară și se bea pe stomacul gol. Este recomandat să se bea 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.
În tratamentele interne, uimitorul ceai de sânziene și alte produse făcute din aceste flori se dovedesc eficiente în foarte multe afecțiuni:
- boli digestive (icter, calculoză biliară, curățarea ficatului și a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite, catar gastrointestinal);
- în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului și a deșeurilor toxice din rinichi și vezica urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauză, colibaciloză urinară, cancer renal și genital);
- în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală și epuizare);
- contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecțiuni ale glandelor tiroide;
- contra cancerului limbii, al laringelui și al organelor genitale; contra durerilor reumatismale și artrozice; în boli de metabolism (obezitate, anemie).
Cum se prepară macerat de Sânziene
Maceratul la rece se prepară dintr-o lingură de flori de sânziene adaugată la 250 ml de apă.
Infuzia se lasă timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară si se bea pe stomacul gol. Cu maceratul din sânziene se pot trata bolile sistemului nervos.
În tratamentele externe, preparatele din sânziene au eficacitate în: afecțiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulcerații, erizipel, eczeme, râie, acnee, psoriazis și alte erupții tegumentare); boli dermatologice canceroase (plăgi maligne pe piele, limbă și laringe); reumatisme, artroze și junghiuri intercostale.
Despre minunatul ceai de sânziene, preotul elvețian Kunze spunea că este un leac de încredere și în cele mai grave boli de rinichi sau pionefrite, în situații când nimic altceva nu mai dă niciun rezultat.
În opinia unor terapeuți, tratamentele pe bază de sânziene, precum și ceaiul de sânziene trebuie urmate cu prudență de persoanele diagnosticate cu hipocalcemie, deoarece se crede că aceste plante dizolvă calciul.
