Dr Țincu „Fără Dumnezeu nu există vindecare” – Mărturiile unui medic

La Secţia de Terapie Intensivă, distanţa dintre viaţă şi moarte este atât de mică, încât mulţi pacienți încetează să mai spere în vindecare. Alții îşi pun nădejdea în priceperea medicilor, dar şi în ajutorul lui Dumnezeu, căci „fără El nu există nici o vindecare”, după cum spune doctorul Radu Ţincu, medic primar Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Acesta vorbește despre cazurile de însănătoșire miraculoasă datorită rugăciunilor și despre importanța prezenței preotului în spital, la căpătâiul omului bolnav spre vindecarea sufletului acestuia. Tânărul medic susține cu toată convingerea că rugăciunile către Dumnezeu nu rămân niciodată fără răspuns.

Domnule doctor, este preotul o prezenţă importantă în spital, mai ales pentru pacienții de la Secţia de Terapie Intensivă?

Chec de post – Rețeta pentru cel mai fraged și gustos chec pe care l-am mâncat

Sunt foarte mulți pacienți de la Reanimare care își doresc prezența preotului, prezență ce nu trebuie percepută, după părerea mea, neapărat ca aștep­tare a ultimului moment. Preotul este prezent nu pentru că viața se sfârșește, ci pentru a-i alina suferința bolnavului. Dincolo de durerea fizică, pe care noi, medicii, o alinăm cu analgezice, este nevoie și de alinarea sufletului acestor oameni. Trecând prin momente de cumpănă în spital, unii pacienți și-au schimbat perspectiva asupra vieții, în sensul că s-au întors la credința în Dumnezeu. Alții abia atunci L-au descoperit. I-am auzit pe mulți dintre ei împărtă­șindu-și experiența și vorbind despre puterea credinței ca niște adevărați apostoli, iar concluzia lor este: „Da, Dumnezeu există și m-a ajutat să mă vindec!”

Credeți că vindecarea trupului necesită și transformare spirituală?

Ciorbă de varză, rețetă de post – Sănătate pentru organism

În Secția de Terapie Intensivă, de obicei, lupta dintre viață și moarte, care este permanent prezentă, te face mult mai atent la aspecte ce depășesc sfera medicală. Din punctul meu de vedere, medicul de Terapie Intensivă, pe lângă activitatea principală de tratare a pacientului, trebuie să fie și un foarte bun psiholog. Să ofere suport emoțional celui bolnav, dar și familiei acestuia. Suferința la Reanimare este una foarte grea. Produce o serie întreagă de schimbări comportamentale. Pacienții fie nu mai sunt cooperanți, în sensul că nu mai acceptă tratamentul deoarece cad în deznădejde și vor să se termine mai repede, fie, dimpotrivă, nu acceptă diagnosticul și posibilitatea unui final nefericit foarte curând. Cei dragi suportă și mai greu adevărurile medicale. Tratamentul este esențial, dar trebuie să existe din partea medicului o implicare psihoemoțională care să asigure acest suport.

Ați remarcat vreo diferen­ță, fie și de ordin psihologic, între starea pacien­ților pentru care se fac rugăciuni, de exemplu Sfântul Maslu, și ceilalți?

Am observat la pacienții care beneficiază de suport moral și religios că există, în primul rând, o cooperare mai bună cu ei. Din câte ştiu, slujba Sfântului Maslu este rânduită de Biserică tocmai să fie ajutor bolnavului pentru a fi vindecat. De multe ori, în Reanimare am fost de față când preotul spitalului sau alți preoți din afară au efectuat slujbe de acest fel, săvârșite la cererea familiei sau, în cazul pacienților conștienți, la cererea lor. Gândindu-mă retrospectiv la astfel de momente, pot spune că de foarte multe ori Sfântul Maslu a produs modificări spectaculoase înspre însănătoșirea celor internaţi. Unii au fost vindecați în mod miraculos.

Mai exact, ce fel de schimbări au survenit?

Au fost pacienți în comă care, chiar dacă nu s-au trezit în timpul Sfântului Maslu, au trecut printr-o serie de modificări ale parametrilor hemodinamici. Dintr-o dată, inima a început să bată mai repede și tensiunea să crească. Faptul că a existat o reacție vegetativă simpatică, ceva care a determinat tahicardie și creșterea tensiunii arteriale la un pacient comatos, ne arată faptul că ceva exterior s-a întâmplat. Toate aceste modificări, reacții, au fost înregistrate doar pe perioada săvârșirii slujbei Maslului, într-un interval de 40-50 de minute.

Ar putea exista o expli­ca­ție științifică pentru aceste schimbări?

Dacă vrem să fim riguros științifici, putem să le atribuim unor factori pe care probabil nu i-am sesizat medical la acel moment, dar, ca medic, întrebarea mea este: ce ar putea interveni pe o perioadă de 40 de minute, care să se și termine odată cu slujba Sfântului Maslu? Este clar că, dacă un pacient are timp de câteva zile niște parametri constanți și, dintr-o dată, aceștia înregistrează modificări exact pe durata acestei slujbe, se datorează rugăciunilor. Eu cred cu toată ființa că aceste schimbări au fost determinate de slujba Sfântului Maslu.

Au fost și cazuri în care s-a întâmplat mai mult decât modificări ale parametrilor hemodinamici?

Am văzut pacienți care în timpul slujbei de Maslu cu toate că erau într-o stare gravă, în comă, au avut o serie de momente de revenire extrem de spectaculoase, atât pentru familie, cât și pentru noi, medicii. În timpul perioadei de rugăciune, aceștia interacționau oarecum cu familia și cu preoții care efectuau Sfântul Maslu. De-a lungul carierei mele ca medic am avut pacienți care nu aveau nici o șansă din punct de vedere științific, iar după efectuarea mai multor slujbe de Maslu, cu rugăciune intensă din partea familiei, și-au revenit în mod miraculos, inexplicabil pentru orice om format într-o şcoală de medicină. De foarte multe ori spun acest lucru și familiei, dar și colegilor mei, că întotdeauna, dincolo de știință, este Dumnezeu Care ne poate demonstra că, exact atunci când suntem mai convinși că deținem adevărul absolut, ne înșelăm. Am avut de-a lungul timpului mulți pacienți pe care îi consideram imposibil de salvat, iar apoi aceștia au plecat acasă refăcuți. Întotdeauna, medicina rămâne uimită în fața puterii dumnezeiești. Întotdeauna, cei care suntem aplecați spre a observa divinitatea ne dăm seama că nu trebuie să fim niciodată deznădăjduiți, ci dimpotrivă, ar trebui să ne încredem permanent în faptul că dincolo de medicamentele noastre, dincolo de aparatura medicală pe care o deținem, de știința noastră, există Dumnezeu Care ne poate ajuta și Care poate face minuni. Singura problemă e să vrem să vedem acest lucru.

Mulţi îşi pun întrebarea dacă nu cumva Dumnezeu face minuni doar pentru cei care cred în ele. Ce părere aveți?

Trebuie să le spun acelora care cred asta că, dacă nu au simțit intervenția divină în actul medical, este pentru că nu au fost atenți sau nu au dorit să fie atenți, deși sunt convins că Dumnezeu S-a revelat de foarte multe ori în fața lor, numai că fiind preocupați doar de partea aceasta științifică, pur umană, nu au dorit să identifice intervențiile divine. Dumnezeu nu se dezvăluie în mod ostentativ, ci se manifestă mai degrabă ca o forță subtilă, discretă. Dacă suntem capabili să-I vedem ajutorul și să-L simțim, o putem face cu ușurință.

Ați avut cazuri de pacienţi nu tocmai religioși și care au trăit experiența vindecării datorită rugăciunilor?

Acum câțiva ani am avut o pacientă în comă, o persoană nereligioasă, care și-a revenit în mod spectaculos. A povestit extrem de amănunțit după ce și-a revenit că a avut un vis în care un bărbat, care părea a fi preot și pe care nu-l cunoștea, a ajutat-o în acele momente de cumpănă. Pacienta l-a recunoscut pe acesta când a coborât la capela spitalului, identificându-l în persoana Sfântului Luca al Crimeii, pictat în icoane. A fost un moment emo­țio­nant atunci când a realizat că imaginea pe care a avut-o în vis era identică cu sfântul din icoana aflată în capelă. A început să plângă și a realizat că ceea ce a crezut că a fost un simplu vis era de fapt o revelație în care i s-a arătat Sfântul Luca. Ne-a povestit cu lux de amănunte blân­de­țea, căldura pe care le-a simțit venind de la acest sfânt. Este doar un caz pe care mi-l amintesc din cele foarte multe pe care le-am trăit la Terapie Intensivă. Această persoană a spus tuturor celor din jur că, în cea mai grea perioadă a vieții, în momente de cumpănă, Sfântul Luca a ajutat-o și astfel a reușit să se vindece.

Este Terapia Intensivă un prag de încercare a credin­ței pentru bolnavi?

Cred că omul bolnav conștientizează mult mai abrupt bolile sufletești pe care le-a avut și pe care nu le-a văzut. Este un moment de o claritate foarte mare a conștiinței. Probabil, iminen­ța morții creează o serie de transformări interioare. Este limita și omul devine mult mai con­știent de ceea ce a făcut și ar vrea să corecteze. De aceea, cred că prezența preotului în spital, la căpătâiul omului bolnav, este foarte importantă pentru vindecarea sufletului său. Poate că omul respectiv are păcate pe care nu le-a mărturisit niciodată și pe care le resimte acum foarte apăsător. Și fizionomia pacien­ților care sunt supuși rugăciunii se schimbă, ei devin mult mai senini, chiar dacă sunt în comă și chiar dacă pentru unii este sfâr­șitul acestei vieți. Acest sfâr­șit vine cu o oarecare eliberare. E impresionant momentul când, în Terapie Intensivă, vin preoții să ţină Sfântul Maslu și se strâng în jurul unui pacient familia, medicii, asistentele și toți se roagă pentru acel om. Atunci se întâmplă ceva ce depășește știința noastră, cunoașterea medicală, puterea de înțelegere a omului. Rugăciunile către Dumnezeu nu rămân niciodată fără răspuns.

Sursa: ziarullumina.ro