Bucătăria Românească
No Result
View All Result
Bucătăria Românească
No Result
View All Result
Home Sănătate

Unul din cele mai puternice antibiotice naturale – Cimbrul. Iată cum se consumă

Unul din cele mai puternice antibiotice naturale – Cimbrul. Iată cum se consumă

În mod tradiţional, Cimbrul nu lipseşte din nicio bucătărie. Această plantă are o faimă străveche, fiind menţionată în scrierile celebrului medic Plinius cel Bătrân, autorul enciclopediei în 37 de volume -“Istoria Naturală”.

Tămăduitorii din Grecia Antică, apoi cei din Imperiul Roman, îl recomandau în mod frecvent pentru bolile digestive sau respiratorii. Dacii numeau cimbrul “cinuboila” şi îl foloseau atât la prepararea mâncărurilor cât şi ca leac pentru diverse afecţiuni.

Chec aromat și pufos – Rețetă genială, perfectă pentru zilele de post

Apogeul Cimbrului, ca panaceu universal, a fost atins în Evul Mediu, atunci când arabii au început să producă uleiuri volatile, obţinute prin distilare.

Uleiul s-a dovedit a fi foarte eficient în vindecarea molimelor care au decimat de nenumarate ori populaţiile acelor vremuri – ciumă, holeră, tuberculoză pulmonară, friguri galbene, chiar sifilis sau dizenterie.

Prajitura de lamaie cu caramel
O prăjitură cu adevărat savuroasă – Prăjitură cu lămâie și cremă delicioasă de caramel – De Post

Cimbrul se poate folosi în stare proaspătă, dar şi uscat, înainte şi după înflorire, deoarece în orice perioadă conţine principii bioactive în număr mare.

Se pot folosi şi seminţele, care conţin cantităţi mari de acid linoleic şi alţi acizi graşi nesaturaţi, cu un rol important în organism.

Indiferent de forma în care îl folosim, Cimbrul nu se fierbe, se toacă, se mărunţeşte, iar dacă vi se pare prea tare mirosul, îl puteţi amesteca cu puţin mărar.

Acest amestec constituie şi baza unor compoziţii de parfumuri care nu au nicio toxicitate.

Cimbrul are întrebuinţări uimitoare în tratamentul enterocolitelor şi la eliminarea viermilor intestinali. Nu are egal în natură din acest punct de vedere.

Cea mai simplă formă de tratament pentru combaterea tusei convulsive, a stărilor gripale şi a răcelilor este ceaiul de cimbru, sub formă de infuzie, care se prepară astfel: se fierbe apa si se lasă la răcit cinci minute, se adaugă o linguriţă de floare sau de plantă şi se lasă 20 de minute la infuzat.

Se bea călduţ – două, trei căni pe zi, îndulcit cu miere, după gust. Dacă se adaugă zece picături de tinctură de cimbru, efectul este rapid şi veţi uita de alte medicamente.

Albastru de metil pentru dureri de gât, amigdalită și afte bucale

Leușteanul este planta miraculoasă care poate vindeca plămânii, curăță sângele și topește kilogramele

Beneficiile miraculoase ale nucilor pentru sănătate + Rețetă de lapte de nuci de casă

Uite ce beneficii pot să aducă 3 grame de ghimbir! Beneficiile uimitoare ale acestei rădăcini medicinale

Uite ce beneficii pot să aducă 3 grame de ghimbir! Beneficiile uimitoare ale acestei rădăcini medicinale

Urzica Moartă – Rețete simple de utilizare (explicate pas cu pas)

Urzica Moartă – Rețete simple de utilizare (explicate pas cu pas)

Sirop natural de brad împotriva răcelii și tusei – foarte gustos și eficient

Sirop natural de brad împotriva răcelii și tusei – foarte gustos și eficient

Ceaiul de Cimbru, împreună cu cel de Ţelină – administrate zilnic în cantităţi de maxim 100 ml, ajută la stimularea poftei de mâncare mai ales în cazul copiilor …mofturoşi.

Ceaiul de Cimbru grăbeşte eliminarea apei din ţesuturi, este cel bun mai tratament natural anticelulitic.

Se poate utiliza şi extern, în tratamentul rănilor şi ulceraţiilor, pentru prevenirea infecţiilor (dezinfectează chiar orice fel de rană).

Pentru stimularea circulaţiei periferice se aplică o infuzie de Cimbru pe zonele cu probleme, această metodă rivalizează cu orice tratament, iar rezultatele sunt rapide.

O baie cu Cimbru este sănătate curată!

Se adaugă în apa de baie o punguţă din tifon, umplută cu floare de Cimbru şi se lasă 30 de minute. Apoi, cu această punguţă vă puteţi masa uşor pe gât şi pe tot corpu.

Veţi observa o revigorare a organismului datorită minunatelor substanţe pe care le conţine.

Share219Pin49

Cea mai rapidă și eficientă metodă pentru culvitarea morcovului – Vei avea o recoltă mai bogată ca niciodată!

Prăjitura copilăriei – este fragedă și este de post, cu gem și nucă – gata în 60 de minute

Castraveți cu ardei în oțet – o rețetă simplă și delicioasă

Placinta cu legume si sunca

Plăcintă Pufoasă Fără Foi – Gustarea Rapidă și Sățioasă pe Care o Faci Dintr-Un Singur Amestec!

REȚETĂ de LICHIOR de GHIMBIR – Cel mai delicios REMEDIU pentru Diabet, Colesterol, Dureri Musculare și Multe Alte Afecțiuni

Pufos și bun – chec cu cafea, aromat și ușor de pregătit

Pâine cu cașcaval și usturoi – Un fel de friganele aperitiv

Prajitura cu mere si frisca

Prăjitură cu mere, frișcă și pișcoturi – fără coacere dar genială!

Cum să transformi resturile de săpun într-un săpun lichid excelent: soluție simplă

Cum să transformi resturile de săpun într-un săpun lichid excelent: soluție simplă, ecologică și economică

Prăjitură cu pișcoturi, caramel și fructe – Un desert de nota 10

Tort fără coacere, cu mere și mascarpone – ușor de făcut și foarte gustos

Tort de biscuiti cu creme

Tort de biscuiți cu 3 creme diferite. Fără coacere și preparare rapidă

Dietă pentru slabit, recomandată de cardiologi. Slăbești până la 2 kg pe zi!

Cel mai pufos și aromat cremșnit – De când am făcut rost de rețetă, nu am mai cumpărat cremșnit

Scapă de riduri în mod natural, cu uleiul de ricin!

prajiturele-in-forma-de-nuci

Prăjiturele în formă de nuci – Așa le făcea mama când eram mici

Bombonele Raffaello (De Post) – Toți musafirii se topesc după ele

Mâncare de cartofi cu carne tocată – Rețetă de la mama

Tocăniță de vinete, rețetă tradițională

Cremă de lămâie pentru orice prăjitură – Se face in doar 10 minute!

  • Rețete de post
  • Rețete de prăjituri
  • Ciorbe și Supe
  • Sănătate și remedii
  • Sfaturi din bucătărie
  • Aperitive apetisante
  • Paste si Pizza
  • vezi toate rețetele
Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educativ. Acestea nu substituie, nu înlocuiesc și nu trebuie interpretate ca sfaturi medicale profesionale, diagnostice sau tratamente prescrise de un medic specialist. Pentru orice problemă de sănătate sau înainte de a urma o dietă, un tratament naturist sau orice altă recomandare prezentată aici, consultă întotdeauna un medic sau un alt profesionist din domeniul sănătății.

Despre gatitul.ro

  • Despre magazin
  • Întrebări frecvente
  • Calitatea produselor
  • Carduri cadou / vouchere

Legături Utile

  • Termeni și condiții
  • Livrare și retur
  • Politica de confidențialitate
  • A N P C
  • Privacy Policy
  • Termeni și condiții
  • Politica Cookie
  • Contact

© 2023 gatitul.ro - Rețete culinare & Sfaturi pentru casă

No Result
View All Result
  • Home
    • Home – Layout 1
    • Home – Layout 2
    • Home – Layout 3
    • Home – Layout 4
    • Home – Layout 5
  • More
    • About
    • Contact Us

© 2023 gatitul.ro - Rețete culinare & Sfaturi pentru casă

imunify-bot-check