Bucătăria Românească
No Result
View All Result
Bucătăria Românească
No Result
View All Result
Home Sfaturi

10 Reguli ale unui doctor pediatru pentru un copil sănătos

10 Reguli ale unui doctor pediatru pentru un copil sănătos

Sănătatea, atât a copiilor cât și a adulților, depinde în mare măsură de climatul psihologic din familie. Am colectat pentru dvs. 10 reguli ale celui mai faimos doctor-pediatru!

1. Principalul lucru – este fericirea și sănătatea familiei. Familia nu ar trebui să trăiască doar cu interesele copilului, ci cu interesele întregii familii. Nu-mi amintesc să-i fi dat cineva copilului meu o ciocolată și el să nu o împartă în trei părți.

Negresă de Post – O Rețetă pentru Întreaga Familie

2. Situația în care femeia decide fără soţ ceva referitor la copil – este inacceptabilă. Nicio decizie cu privire la copil nu ar trebui luată doar de către un singur părinte. Tata ar trebuie să ştie, nu mai rău decât mama, cum să îmbrace copilul, să-l hrănească, ce i se întâmplă la școală etc.

3. Un copil fericit – este un copil care are atât mamă, cât și tată, care găsesc timp nu doar să iubească acest copil, ci și să se iubească unul pe celălalt.

4. Asigurarea bunăstării mintale a mamei care îngrijește copilul – este sarcina principală a tatălui. Tata este cel care trebuie să pună punctele pe i în relațiile cu rudele și vecinii.

5. Atunci când copilul se îmbolnăvește des, înseamnă că are un conflict cu mediul înconjurător şi există două opțiuni de a acționa: să tratezi copilul sau să schimbi mediul. Pentru mine e mai apropiată cea dea doua opțiune, însă mulți părinți şi vânzători de medicamente nu sunt de acord cu mine.

CIORBĂ de PERIȘOARE de POST – Este delicioasă. Trebuie să o încerci!

6. Dacă un copil în timpul verii petrece 2 luni la țară şi aleargă desculț, flămând şi murdar – el își restabilește sănătatea pentru tot anul. Exact aşa ar trebui să fie un copil normal – slab și activ.

7. Toate deciziile importante privind copilul, pot fi luate numai de către părinți și pediatru. Rudele pot oferi un sfat, cu condiția să nu se supere dacă nu se ţine cont de sfatul lor.

De asemenea, ei pot ajuta pasiv, cerând părinților să rezolve toate problemele de bază. Deci, bunica poate merge cu copilul la plimbare, dar înainte de toate, trebuie să se pună de acord cu mama unde merge cu copilul, cu ce îl îmbracă și cât timp se plimbă.

8. Bunăstarea principală a familiei este starea de sănătate a mamei. Tata ar trebui sa-i îndepărteze pe toţi şi sa-i ofere mamei ocazia să mănânce, să doarmă şi să se plimbe.

9. Fericirea țării începe atunci când bărbatul acordă atenție nu numai războiului, petrolului, gazului și banilor, ci și când se ocupă de copii. Doar atunci țara începe să se dezvolte.

10. Cred că ar trebui să se stabilească prin lege responsabilitatea părinților de a stăpâni cunoștințele medicale de bază.

La școală ei învață ce este sinus, cosinus, ce capitală are Mozambic, însă viitorii părinți nu au nicio idee cum să ajute copilul când are febră, ce este vaccinarea, ce sunt bolile copilăriei, cum să-i asigure copilului siguranța în casă…

CENUȘA de LEMN Pentru ROȘII și CASTRAVEȚI! Vezi Cum Se Folosește!

CENUȘA de LEMN Pentru ROȘII și CASTRAVEȚI! Vezi Cum Se Folosește!

Cuțitele japoneze de bucătărie în bucătăria de acasă – chiar fac diferența?

Cuțitele japoneze de bucătărie în bucătăria de acasă – chiar fac diferența?

Tavi din silicon pentru prajituri

De ce se lipesc prajiturile si cum rezolvi problema cu tavile potrivite

Boboteaza – Sărbătoarea Botezului Domnului. Uite ce Rugăciune Trebuie Să Spui Astăzi!

Boboteaza – Sărbătoarea Botezului Domnului. Uite ce Rugăciune Trebuie Să Spui Astăzi!

Seturi masă și scaune pentru bucătărie – cele mai bune opțiuni pentru spații mici și moderne

Seturi masă și scaune pentru bucătărie – cele mai bune opțiuni pentru spații mici și moderne

Greșeli frecvente când faci mititei: ce să NU faci niciodată dacă vrei să faci niște mici extraordinari

Greșeli frecvente când faci mititei: ce să NU faci niciodată dacă vrei să faci niște mici extraordinari

Share219Pin49
briose-fulgi-ciocolata

Brioșe cu fulgi de ciocolată – Cele mai bune brioșe pe care le-am mâncat!

Dulceață de zmeură. Atât de bună! Îți trebuie doar 1 kg de zmeură, 1 kg de zahăr și..

Cartofi cu unt și usturoi – Un mod extraordinar de preparare a cartofilor la cuptor

Ceaiul de usturoi este foarte eficient! Crește imunitatea, ajută în bolile cardiovasculare..

probleme-ficat

SEMNE că FICATUL nu FUNCȚIONEAZĂ CORECT. Vezi ce se simte și ce trebui să faci!

Tort fara cuptor

Tort cremos și pufos, fără cuptor – extraordinar de gustos și simplu de pregătit

Acest remediu natural curăță vasele de sânge, întărește sistemul imunitar și îmbunătățește funcția creierului

Papanasi de casa

Papanași de casă: crocanți la exterior dar foarte moi și pufoși la interior

Prăjiturele cu brânză dulce – Sunt făcute foarte ușor, având un gust nemaipomenit

Rapid, ieftin și incredibil de gustos – Cel mai bun tort de griș fără coacere

Biscuiți gustoși din banane – Se face în 20 minute. Gustul pe care nu îl vei uita niciodată

Efectele incredibile ale bicarbonatului de sodiu și ale sucului de lămâie asupra corpului nostru

Pui afumat acasă – Rețetă pe care m-au învățat părinții mei

Melci pufoși cu scorțișoară și glazură de brânză – O delicatesă dulce pentru întreaga familie

Cartofi cu Ouă și Cașcaval, La Tigaie – Rețeta Completă. Iată cum se prepară

Briose pufoase facute in casa

Brioșe „pufoșite” – Cu ou și smântână. Ți se topesc în gură!

Sticksuri cu unt

Sărățele (sticksuri) fragede cu unt și condimente – gustare simplă, gata în mai puțin de o oră!

Tort prajitura valurile dunarii

Tort-prăjitură „Valurile Dunării” cu Vișine – Foarte Gustos

Forma și mărimea mâinilor tale spun multe despre personalitatea ta

bomboane cu rom reteta

Bomboane cu rom – un desert ușor de preparat, pe care îl recomand tuturor

  • Rețete de post
  • Rețete de prăjituri
  • Ciorbe și Supe
  • Sănătate și remedii
  • Sfaturi din bucătărie
  • Aperitive apetisante
  • Paste si Pizza
  • vezi toate rețetele

Despre gatitul.ro

  • Despre magazin
  • Întrebări frecvente
  • Calitatea produselor
  • Carduri cadou / vouchere

Legături Utile

  • Termeni și condiții
  • Livrare și retur
  • Politica de confidențialitate
  • A N P C
  • Privacy Policy
  • Termeni și condiții
  • Politica Cookie
  • Contact

© 2023 gatitul.ro - Rețete culinare & Sfaturi pentru casă

No Result
View All Result
  • Home
    • Home – Layout 1
    • Home – Layout 2
    • Home – Layout 3
    • Home – Layout 4
    • Home – Layout 5
  • More
    • About
    • Contact Us

© 2023 gatitul.ro - Rețete culinare & Sfaturi pentru casă

imunify-bot-check