Acasă Prăjituri Tort cu portocale și cremă de brânză – un desert fin ce se topește în gură

Tort cu portocale și cremă de brânză – un desert fin ce se topește în gură

0
Tort cu portocale și cremă de brânză – un desert fin ce se topește în gură

Am preparat acest tort pentru ziua de naștere a fiului meu care a împlinit săptămâna trecută 8 ani. Oaspeții au fost foarte încântați de blatul delicios, ce se topește în gură și crema ușoară, cu aromă de portocale. Încearcă-l și tu dacă vrei să-ți surprinzi familia sau musafirii.

Ingrediente pentru blat:

  • 6 ouă, 6 linguri zahăr
  • 4 linguri făină, 4 linguri cacao
  • 1/2 plic praf de copt
  • Un vârf de cuțit de sare

Ingrediente pentru cremă:

  • 500 gr cremă de brânză
  • 200 gr smântână grasă
  • 250 gr unt, 200 gr zahăr
  • 1 portocală

Ingrediente pentru ganache:

  • 100 ml smântână dulce pentru frișcă
  • 100 gr ciocolată

În plus:

  • 3 portocale

Mod de preparare:

Pregătim mai întâi blatul și începem prin a separa gălbenușurile de albușuri. Adăugăm un vârf de sare în albușurile de ou și le batem până obținem o spumă tare. Separat, batem gălbenușurile cu zahărul, apoi adăugăm făina amestecată cu praful de copt și cacaua.

În cele din urmă, adăugăm spuma de albușuri și amestecăm ușor cu un tel. Așezăm un cerc pe o tavă tapetată cu hârtie de copt sau folosim o tavă rotundă cu diametru de 22 cm.Tort de portocale mod preparareTurnăm amestecul în tavă și coacem blatul în cuptorul preîncălzit la 180 grade timp de aproximativ 25-30 de minute. După ce blatul s-a răcit, îl scoatem din tavă folosind un cuțit.Tort de portocale prepararePentru a pregăti crema punem într-un castron mare crema de brânză, untul moale la temperatura camerei, smântâna, zahărul sucul stors din portocală și coaja de portocală rasă. Combinăm bine toate ingredientele.Tort de portocale preparare cremaPregătim ganache-ul și punem frișca pe aragaz, la foc mic, iar când se încălzește suficient o turnăm peste ciocolata ruptă în bucățele. Amestecăm până când ciocolata se topește complet. Lăsăm ganache-ul de ciocolata să se răcească ușor înainte de a-l turna peste tort.

Tăiem blatul rece în 3 părți egale.tort de portocale blatPunem primul blat pe o tavă și-l însiropăm cu sucul stors din 2 portocale. Adăugăm 1/3 din cremă și o întindem uniform, apoi o acoperim cu cel de-al doilea blat. Însiropăm blatul cu suc de portocale și adăugăm  jumătate de crema rămasă.tort de portocale insiroparePunem deasupra ultimul blat, pe care îl însiropăm și-l acoperim cu crema rămasă. Punem tortul în frigider peste noapte.tort de portocale ingredienteTurnăm peste jumătate din tort ganache-ul de ciocolata. Când începe să se întărească, putem presăra coajă de portocală pe margine. tort de portocale lista ingredientePe cealaltă jumătate de tort, așezăm felii de portocale subțiri. Mai lăsăm tortul la frigider câteva ore, după care îl putem tăia și servi. Poftă bună și spor la gătit!tort de portocale reteta usoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.