Copiii mei iubesc fursecurile cu gem de caise și glazură de ciocolată. De fapt, aceste fursecuri sunt atât de apetisante, încât cu greu se poate abține cineva să nu le guste. Și odată ce le gustă, nu se mai satură de ele.
Ingrediente:
- 350 gr făină de grâu, 280 gr zahăr
- 400 ml lapte, 3 linguri ulei
- 5 linguri gem de caise, 1/2 plic condimente pentru turtă dulce
- 1 linguriță bicarbonat de sodiu
În plus:
- Jumătate borcan gem de caise
Ingrediente pentru glazură:
- 300 gr ciocolată neagră
- 9 linguri ulei
- 100 gr ciocolată cu lapte
Mod de preparare:
Punem într-un castron zahărul, laptele, uleiul, gemul de caise, condimentele pentru turta dulce, făina și bicarbonatul de sodiu și amestecăm totul cu un mixer.Ungem o tavă de copt mare (eu am folosit una de 32 x 33 cm) cu ulei și o presărăm cu făină. Turnăm jumătate din amestecul obținut în tavă și-l coacem în cuptorul preîncălzit la 180 grade timp de aproximativ 10 minute.După ce scoatem blatul din cuptor îl ungem cu jumătate de borcan de gem și turnăm imediat deasupra aluatul rămas. Băgăm din nou tava în cuptor pentru încă 30 de minute.
După ce prăjitura s-a copt, o lăsăm să se răcească. O scoatem apoi din tavă și o decupăm pentru a crea mai multe fursecuri în formă de inimioară. Turnăm uleiul peste ciocolata neagră ruptă în bucățele și o topim la bain-marie, apoi o lăsăm să se răcească. Scufundăm fiecare fursec în ciocolată topită și-l scuturăm pentru a elimina excesul.Așezăm fursecurile pe o tavă.
După ce glazura s-a întărit, topit ciocolata cu lapte la bain-marie sau în cuptorul cu microunde și o punem într-o pungă. Rupem punga la un capăt și trasăm linii peste fursecuri.Punem fursecurile la frigider pentru câteva ore, după care le putem servi. Poftă bună și spor la gătit!