Pentru această rețetă simplă și gustoasă de chec aperitiv, ai nevoie de următoarele ingrediente:
Ingrediente necesare:
- 5 ouă
- 5 linguri smântână
- 5 linguri făină
- 300 g șuncă
- 2-3 ardei grași
- 1 gogoșar
- condimente
Mod de preparare:
1. Într-un vas, turnăm smântâna. Adăugăm ouăle, făina și amestecăm totul foarte bine. Adăugăm șunca tăiată cubulețe.
2. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem ardeii grași cubulețe. Procedăm la fel și cu gogoșarul. Adăugăm legumele în compoziția pregătită anterior și amestecăm foarte bine. Condimentăm după bunul plac.
3. Turnăm compoziția într-o tavă de chec tapetată și coacem la temperatura de 180 de grade, timp de 45 de minute. Așteptăm puțin să se răcească, apoi servim. Nouă ne place și rece…
Să îl savurați cu poftă! Poftă mare!
Încearcă și desertul… Chec apetisant și delicios pe bază de smântână
Chec “Zebră” – Pentru a pregăti acest chec savuros, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
Ingrediente necesare:
- 500 g făină
- 6 ouă
- 400 g smântână
- 200 g unt
- 400 g zahăr
- 4 linguri pudră de cacao
- 2 lingurițe bicarbonat de sodiu
- sare, vanilie
Mod de preparare:
1. Cu ajutorul unui mixer, batem ouăle.
Adăugăm zahărul și amestecăm până obținem o spumă tare și omogenă.
2. Adăugăm untul topit pe baie de aburi, sarea și smântâna. Amestecăm bine până la omogenizare.
3. Adăugăm vanilie și bicabonatul de sodiu. Treptat, adăugăm făina cernută și amestecăm până obținem un aluat moale și omogen.
4. Împărțim aluatul obținut în 2 părți egale. În una dintre ele, adăugăm pudra de cacao.
5. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, adăugăm 2 linguri de aluat cu vanilie. Pe deasupra, adăugăm 2 linguri de aluat cu pudră de cacao. Procedăm la fel până terminam toate ingredientele.
6. Cu ajutorul unei scobitori, facem un model. Coacem checul la temperatura de 170 de grade, timp de 45 de minute.